Schlagwort-Archive: carol I.

„Comori văzute, auzite şi de folos Regelui şi ţării”. Artă , decor, cultură şi idei novatoare în corespondenţa Reginei Elisabeta cu Regele Carol I.

Invitaţie la conferinţa:

„Comori văzute, auzite şi de folos Regelui şi ţării”. Artă , decor, cultură şi idei novatoare în corespondenţa Reginei Elisabeta cu Regele Carol I.

Prezintă: Dr. Silvia Irina Zimmermann (Germania)

Miercuri, 12 septembrie 2018, ora 17, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti.

Scrisorile Reginei Elisabeta a României adresate Regelui Carol I în timpul sejururilor reginei în străinătate conţin numeroase impresii despre locurile vizitate şi personalităţile pe care le întâlneşte regina. Din dorinţa de a-i scrie despre lucruri care îl interesează pe rege în mod deosebit, Regina Elisabeta îi descrie oraşele vizitate, clădirile importante şi monumentele de interes cultural şi istoric european, muzeele şi operele de artă mai deosebite, decorurile palatelor în care este invitată de membrii Caselor Regale ale Olandei şi Marii Britanii, noile cărţi citite în ultima vreme, dându-i noi sugestii de lectură şi augustului soţ, personalităţile cu idei novatoare şi creative (ingineri, medici, pedagogi, scriitori, artişti etc.) care ar putea fi de un interes şi în România în diferite domenii de activitate (cultură, ştiinţe, economie, învăţământ, ajutor medical şi social etc.).
Prin aceste impresii şi sugestii regina spera, în acelaşi timp, să îi ofere Regelui simţământul că sejururile ei mai îndelungate în străinătate, îndatorate stării ei de sănătate slăbite, nu sunt un „timp pierdut”, ci regina îl foloseşte în mod util în serviciul regelui, făcând prin prezenţa ei în străinătate publicitate României şi culegând totodată informaţii utile pentru rege şi pentru ţară. Pe de altă parte, pe lângă anumite informaţii despre construcţia şi amenajarea Castelului Peleş şi a Palatul Domnesc/ Regal din Bucureşti, poate mai puţin cunoscute, impresiile şi sugestiile pe care le consideră regina interesante pentru rege relevă atât gustul artistic al Regelui Carol I cât şi interesul suveranului pentru anumite domenii care, din viziunea reginei, necesitau sprijin şi încurajare şi din partea Casei Regale a României.

Dr. Silvia Irina Zimmermann s-a născut în anul 1970 la Sibiu. A studiat la universităţile din Sibiu şi Marburg filologie germană, engleză, istoria artei şi sociologie şi este doctor în literatură germană a Universităţii din Marburg cu o teză de doctorat despre opera literară a Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva). În anul 2012 a iniţiat înfiinţarea Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied din Neuwied, pe care îl conduce onorific din 2012 până în prezent. A publicat mai multe cărţi în limba germană şi română despre Regina Elisabeta a României şi este co-editoare a colecţiei Centrului de Cercetare Carmen Sylva.

Conferinţă în cadrul proiectului Fundației Culturale Secolul 21:

„Istorie regală în România. Valori europene în artă şi arhitectură. Conferinţele Ruxanda Beldiman”.

Evenimentul pe facebook: https://www.facebook.com/events/2103939276539156/

Carmen Sylva – Königliche PR für Rumänien und für Europa (Botschaft von Rumänien, Berlin 2015)

Buchvorstellung und Lesung am 27. Mai 2015: „Carmen Sylva – Königliche PR für Rumänien und für Europa“
Veranstalter: Botschaft von Rumänien und Deutsches Kulturforum östliches Europa e. V.

Begrüßung:
Adriana Stănescu (Geschäftsträgerin a.i. der Botschaft von Rumänien)
Dr. Harald Roth (Leiter Deutsches Kulturforum östliches Europa)

Gespräch und Buchvorstellung:
Dr. Silvia Irina Zimmermann (Mannheim) und Dr. Edda Binder-Iijima (Göttingen) präsentierten die Neuerscheinungen der Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva des Fürstlich Wiedischen Archivs.

Lesung:
Ausschnitte aus den Erinnerungen Carmen Sylvas gelesen von der Schauspielerin Anna Schumacher (Berlin).

berlin2015_carmensylva-1 berlin2015_carmensylva-2 berlin2015_carmensylva-3

Das Bild König Karls in den Werken Königin Elisabeths (Carmen Sylva)

Interview für die deutschsprachige TV-Sendung in Rumänien: „Deutsch… um eins“

Interviu pentru emisiunea TVR în limba germană: „Germana…la 1“

casaschiller-01

Das Königsbild Carmen Sylvas (Buchvorstellung Köln 2015)

carmensylva_dialog-koeln2015-02

Buchvorstellung und Bildervortrag von Dr. Silvia Irina Zimmermann:

„Das Königsbild im Werk Carmen Sylvas und in Fotografien des Fürstlich Wiedischen Archivs

(deutsche Ausgabe: ibidem-Verlag, Stuttgart, 2014; rumänische Ausgabe: Curtea Veche, Bucureşti, 2014)

Veranstalter: Deutsch-Rumänischer Kulturkreis Köln (am 10. Mai 2015, 16.00 Uhr, in der Melanchthon–Akademie).

***

Prezentare de carte în lectura autoarei Dr. Silvia Irina Zimmermann:

„Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta şi în fotografii din Arhiva Princiară de Wied”

(ediţia germană: ibidem-Verlag, Stuttgart, 2014; ediţia română: Curtea Veche, Bucureşti, 2014)

Eveniment organizat de Cercul Cultural Româno-German „Dialog“ Köln (10 mai 2015, ora 16, Academia Melanchthon).

carmensylva_dialog-koeln-2015-01silvia-zimmermann-dialogkoeln2015

Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta (Lansare de carte: Casa Schiller, Bucureşti)

Lansare de Carte la Casa de Cultură Fr. Schiler din Bucureşti, 23 aprilie 2015 :
Buchvorstellung im Kulturhaus „Friedrich Schiller“ Bukarest, am 23. April 2015:

Dr. Silvia Irina Zimmermann:

Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta şi în fotografii din Arhiva Princiară de Wied (editura Curtea Veche, 2014)

Deutsche Buchausgabe / Ediţia germană a cărţii:
Das Königsbild im Werk Carmen Sylvas und in Fotografien des Fürstlich Wiedischen Archivs (ibidem-Verlag, 2014)

lansare-casaschiller2015Conferinţa autoarei dr. Silvia Irina Zimmermann (coordonatoarea Centrului de Cercetare Carmen Sylva al Arhivei Princiare de Wied, Neuwied) despre Portretul Regelui în opera Reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva) şi în fotografii din Arhiva Princiară de Wied:

Vortrag der Autorin Dr. Silvia Irina Zimmermann (Leiterin der Forschungsstelle Carmen Sylva – Fürstlich Wiedisches Archiv, Neuwied) über das Königsbild im Werk von Königin Elisabeth von Rumänien (Carmen Sylva) und in den Fotografien des Fürstlich Wiedischen Archivs:

01-casaschillerConferinţa domnului profesor dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca (Directorul Institutului de Studii Sud-est Europene al Academiei Române, Bucureşti) despre personalitatea Regeleui Carol I al României:

Vortrag von Prof. Dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca (Leiter des Instituts für Südosteuropäische Studien der Rumänischen Akademie, Bukarest) über die Persönlichkeit König Carols I. von Rumänien:

(Foto: Daniel Angelescu. Mai multe imagini pe blogul Casei Regale a României :
Principesa Maria, la lansarea volumului „Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta”)

02-casaschillerAurora Fabritius (Coordinatoarea evenimentului Casa de Cultură Fr. Schiller Bucureşti /
Eventmanagerin im Kulturhaus Fr. Schiller, Bukarest):

03-casaschiller

ASR Principesa Maria a României, Dr. Klaus Fabritius (Forumul German din România), Excelenţa Sa Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei în România:

IKH Prinzessin Maria von Rumänien, Dr. Klaus Fabritius (Demokratisches Forum der Deutschen in Rumänien), S.E. Werner Hans Lauk, Botschafter Deutschlands in Rumänien:

(Foto: Daniel Angelescu. Mai multe imagini pe blogul Casei Regale a României :
Principesa Maria, la lansarea volumului „Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta”)

06-casaschiller

Interview für die deutschsprachige TV-Sendung in Rumänien: „Deutsch… um eins“

Interviu pentru emisiunea TVR în limba germană: „Germana…la 1“

sizimmermann-casaschiller-03sizimmermann-casaschiller-04Pliantele pentru evenimentul din Casa de Cultură Fr. Schiller Bucureşti:
Veranstaltungsflyer des Kulturhauses Fr. Schiller Bukarest:

flyer01flyer02  23_04_Pliant A5 Karl I_GE_curbe