Artă, decor, cultură şi idei novatoare în corespondenţa Reginei Elisabeta cu Regele Carol I

Silvia Irina Zimmermann:

Comori văzute, auzite şi de folos regelui şi ţării

Artă, decor, cultură şi idei novatoare
în corespondenţa Reginei Elisabeta cu Regele Carol I

Conferinţă în cadrul proiectului Fundației Culturale Secolul 21: „Istorie regală în România. Valori europene în artă şi arhitectură. Conferinţele Ruxanda Beldiman”, 12 septembrie 2018, Muzeul Naţional de Artă al României, Bucureşti. Articolul a apărut în Revista Secolul 21, nr. 1-6/2019, pp. 372-396. PDF articolzimmermann-corespondenta-reginei-elisabeta

Scrisorile Reginei Elisabeta a României adresate Regelui Carol I în timpul sejururilor reginei în străinătate conţin numeroase impresii despre locurile vizitate şi personalităţile pe care le întâlneşte regina.[1] Din dorinţa de a-i scrie despre lucruri care îl interesează pe rege în mod deosebit, Regina Elisabeta îi descrie oraşele vizitate, clădirile importante şi monumentele de interes cultural şi istoric european, muzeele şi operele de artă mai deosebite, decorurile palatelor în care este invitată de membrii caselor regale, cărţile citite în ultima vreme, dându-i sugestii de lectură şi augustului soţ, personalităţile cu idei novatoare şi creative (ingineri, medici, pedagogi, scriitori, artişti) care ar putea fi de un interes şi în România în diferite domenii de activitate (cultură, ştiinţe, economie, învăţământ, ajutor medical şi social).

Prin aceste impresii şi sugestii regina spera, în acelaşi timp, să îi ofere regelui simţământul că sejururile ei mai îndelungate în străinătate, îndatorate stării ei de sănătate slăbite, nu sunt un „timp pierdut”, ci regina îl foloseşte în mod util în serviciul regelui, făcând prin prezenţa ei în străinătate publicitate României şi culegând totodată informaţii utile pentru rege şi pentru ţară.

Pe de altă parte, pe lângă anumite informaţii despre construcţia şi amenajarea Castelului Peleş şi a Palatului Regal din Bucureşti, poate mai puţin cunoscute, impresiile şi sugestiile pe care le consideră regina interesante pentru rege relevă atât gustul artistic al Regelui Carol I cât şi interesul suveranului pentru anumite domenii care, şi din viziunea Reginei, necesitau sprijin şi încurajare din partea Casei Regale a României.

Sejururile mai îndelungate petrecute în străinătate sunt în primul rând de tratament pentru Elisabeta, dar ea încearcă să folosească timpul la faţa locului şi în folosul augustului ei soţ după cum mărturiseşte deseori în epistolele ei. De exemplu, din perioada petrecută la Scheveningen, în Ţările de Jos, în toamna anului 1879, Elisabeta îi scrie Domnitorului Carol: „Numai de-aş putea să fac călătoria mea mai folositoare pentru tine! Am încercat să întâlnesc cât mai mulţi oameni posibil, pentru a-ţi putea povesti cu atât mai multe.” Iar din Amsterdam, în octombrie 1879, Elisabeta îi relatează următoarele: „Am vizitat deja câteva galerii private [de artă], iar de îndată ce sunt mai întremată şi dorm mai bine, vom merge prin instituţii, căci trebuie să fie extraordinare aici, iar călătoria mea trebuie să îţi fie ţie şi ţării cu cât mai folositoare posibil.” Într-o altă scrisoare, tot din Amsterdam, Elisabeta îi mărturiseşte: „Am atâtea să-ţi povestesc! Sper să îți aduc multă înviorare şi multe subiecte de discuţie.”

În timpul sejurului Elisabetei în Germania din anul 1883, la doi ani după încoronarea perechii regale a României şi la trei ani după debutul literar al reginei sub numele artistic Carmen Sylva, regina îi scrie regelui următoarea concluzie despre necesitatea prezenţei ei în vechea patrie: „Cred că vizita mea în Germania este foarte folositoare. În primul rând, oamanii văd că nu sunt un Blaustrumpf, iar în al doilea rând pot cuceri pe mai mulţi pentru cauza noastră.” Cu această ocazie, la care Regina Elisabeta o întâlneşte pe mătuşa ei, Regina Sofia a Suedei, la Segenhaus lângă Neuwied, în palatul familiei ei, văzând că aceasta citeşte zilnic cel puţin trei ziare suedeze şi norvegiene, unul german şi unul britanic, exclamă într-o scrisoare către Regele Carol: „De-aş putea şi eu face asta pentru tine!” – iar în continuare Elisabeta însistă asupra importanţei de a publica memoriile Regelui Carol, pe care doreşte să le redacteze ea însăşi: „Sunt de părere că este mai necesar ca oricând să îţi scrii memoriile. Tu poate ai putea lucra un pic înainte, pentru ca să scriem cu spor când mă întorc. Şi trebuie să îmi mai povesteşti câte puţin.”

Dintr-un sejur din anul 1888 în Germania, pe insula Sylt, la Marea Nordului, Regina Elisabeta îl îndeamnă pe Regele Carol să întâlnească la rândul lui pe mai mulţi oameni în străinătate, aceste noi cunoştinţe fiind de folos şi renumelui României în lume: „Cine ştie la ce este bun să fac o legătură călduroasă cu oameni din Berlin, Hamburg, Saxa, Stiria, Westfalia şi Dumnezeu mai ştie unde. Astfel, tot nu suntem uitaţi cu totul în vechea noastră patrie. Ar trebui să cauţi şi tu să faci cunoştinţe, cu siguranţă ar fi de folos.” Iar într-o altă scrisoare tot de pe insula Sylt, regina îi mărturiseşte regelui: „Eu mereu le povestesc şi le citesc altora despre România, care astfel devine cunoscută.”

Ce mai conţin în detaliu scrisorile Reginei Elisabeta către Regele Carol? În primul rând, relatări despre starea ei de sănătate, programul zilnic şi tratamentul pe care îl urmează. De asemenea relatări despre întâlnirile Elisabetei cu diferite persoane regale: membrii ale familiei princiare de Wied, rude ale Elisabetei din familiile regale europene (Suedia, Ţările de Jos, Luxemburg, Rusia), rudele din partea Regelui Carol, membrii ale familiei de Hohenzollern-Sigmaringen şi ale familiilor regale europene înrudite cu familia lui Carol (din Belgia, Portugalia, Italia, Brazilia) şi vizite la membrii caselor regale şi imperiale în Germania, Italia, Ţările de Jos şi Marea Britanie. Astfel, întâlniri importante relatate de Regina Elisabeta soţului ei sunt cu împăratul şi împărăteasa Germaniei, Wilhelm I şi Augusta, şi cu membrii familiei regale britanice, îndeosebi vizita Elisabetei din anul 1890 la Regina Victoria. Pe lângă întâlnirile dinastice şi familiale, Regina Elisabeta îi povesteşte Regelui de diverse întâlniri cu oameni de stat – diplomaţi, politicieni, primari locali – precum şi cu oameni de cultură şi de ştiinţă.

Regina Elisabeta în Ţările de Jos în anul 1879

În septembrie 1879, Regina Elisabeta se află la Scheveningen în Ţările de Jos, de unde vizitează palatele Prinţului Frederic de Orania-Nassau, Prinţ al Ţărilor de Jos. Acesta era unchiul Regelui Wilhelm al III-lea al Ţărilor de Jos, suveranul în perioada vizitei Reginei Elisabeta. Regina Elisabeta era înrudită cu Prinţul Frederik prin cumnatei ei, Maria de Wied, fiica prinţului. În scrisori, Elisabeta relatează soţului despre palatul Huis de Pauw din Wassenaar, palatul de vânătoare Ter Horst şi palatul prinţului din Haga, cu toate reşedinţe ale prinţului Frederic. Regina face observaţii asupra decorurilor, comparându-le cu încăperile din Palatul Domnesc din Bucureşti şi planurile pentru Castelul Peleş, pe atunci încă în construcţie la Sinaia: „Mai înainte fusesem la Huis de Pauw, care este minunată, cu totul adorabilă […]. În parc se află o casă construită de prinţ și care este într-adevăr veche, încăperile sunt într-un stil probabil înaintea renaşterii. Nu îţi vine să crezi ce impresie fermecătoare face. Antecamera, salonul, sufrageria, dormitorul şi cabinetul de lucru sunt toate dintr-o turnare, nici măcar o lopată de sobă care să nu se potrivească stilului, iar în cabinet sunt doar cărţi vechi din pergament. Le-am spus că masa ta de lucru este la fel, ceea ce i-a impresionat foarte mult. În Huis de Pauw, toate ferestrele ajung până la podea, la fel şi la etajul întâi, încât ai senzaţia că te afli în mijlocul parcului; tot aşa trebuie să facem şi la Sinaia, m-am uitat foarte atentă la toate.”

Elisabeta vizitează şi palatul din Haga al Prinţului Frederic, iar după vizită îi relatează Regelui Carol: „Ieri am fost la déjeuner la prințul Frederic în oraș și am văzut mulţimea de tablouri frumoase pe care le deține. Mi-am găsit acolo idealul întruchipat: un salon mic, o sală lungă și boudoir-ul prințesei decedate[2] deschizându-se către o seră în care se aflau palmieri uriași. Nici nu poți să-ți imaginezi ce agreabil era totul. Iarna trebuie să fie o feerie. Multe logodne au fost celebrate sub acești palmieri. Je ne lâche pas mon idée să transform salonul cel galben într-o cameră de culoarea turcoazei, iar scara într-o sală mai mare, și atunci aș putea deschide cu mărinimie și biblioteca și pavilionul serei de sărbători, în vreme ce încăperile tale ar putea rămâne închise.”

În continuare în scrisoarea Elisabetei din 1879 din Haga, ea îi transmite Regelui Carol: „Oricâte palate frumoase am vedea, noi românii le considerăm totuși pe ale noastre mai frumoase. Nici un alt palat nu este ca acasă. La fiecare dintre ele îmi spun: Dacă l-aş avea eu şi Vodă, ce aş face – o minune!  Broderiile, de exemplu, sunt oribile; numai când mă gândesc la minunile pe care mi le fac doamnele mele, adevărate opere de artă! Când mi se arată sculpturi în lemn, tac; ieri Wilhelm m-a pus să admir un armoar decorat cu figuri în relief, cu frize și gravuri… Am spus doar rece: Asta îmi amintește de Stöhr. Ar fi trebuit să-i fi văzut expresia lui Wilhelm!– Dar tot aici am văzut cât de frumos arată lucrările în piele aurită pentru tapete, când dedesubt este lemnărie. Astăzi vom lua micul dejun la ter Horst, îmi vin în minte atâtea basme în acest adevărat eldorado.”

Vizita palatului regal din Haga, Noordeinde, e un prilej pentru Elisabeta de a compara din nou încăperile din Palatul Regal din Bucureşti cu cele ale Reginei Emma a Ţărilor de Jos. Emma născută prinţesă de Waldeck-Pyrmont, era o verişoară a Elisabetei de Wied din partea mamei. În ianuarie 1879 Emma se căsătorise cu Regele Wilhelm al III-lea al Ţărilor de Jos, care era cu 40 de ani mai în vârstă decât a doua lui soţie. Fiica lor, Wilhelmina, viitoarea regină a Ţărilor de Jos, s-a născut în 1880, fiind singura supravieţuitoare din copiii legitimi ai Regelui Wilhelm al III-lea, după ce îi muriseră cei trei fii din prima lui căsătorie cu Sophia de Württemberg, iar ceilalţi copii ai regelui, 11 la număr, cunoscuţi, nefiind legitimi.

Despre palatul în care locuieşte perechea regală a Ţărilor de Jos, Wilhelm şi Emma în anul 1879, Elisabeta relatează următoarele Regelui Carol: „După-amiază am fost la Emma. Palatul este cel mai trist loc pe care l-am văzut vreodată, absolut îngrozitor. Camera Emmei este destul de drăguță, sălile de primire sunt însă apăsătoare, dormitorul îngrozitor de rece, de culoarea verde mazăre, cu un alcov din care răsare un pat matrimonial destul de îngust. I-am spus mamei: când mă gândesc la poezia de dormitor de care am eu parte, cu poeme pe lemnăria patului, cu basme la ferestre și chipul drag al soțului meu, pe care îl privesc adesea în somn pentru a-mi alunga din minte urmele grelelor gânduri și ale suferințelor lui – și când mă gândesc apoi la sperietoarea cu care își împarte patul această tânără și frumoasă femeie, îmi vine să strig: „Une cuvette!, așa mi se face de greață.”

În palatul Het Loo s-au păstrat camerele Regelui Wilhelm al III-lea în original, la fel şi dormitorul perechii regale Wilhelm şi Emma cum era şi pe la 1880. Stilul eclectic, cu accente renascentiste nu este atât de îndepărtat de gustul perechii regale Carol I şi Elisabeta din aceeaşi vreme. Dar probabil că, insistând asupra antipatiei personale faţă de Wilhelm al III-lea şi a contrastului de vârstă al perechii regale a Ţărilor de Jos, Elisabeta dorea să-i transmită soţului ei că doar lui îi este devotată şi că numai decorurile din palatul Regelui Carol I îi plac personal cel mai mult.

Tot în toamna anului 1879, la Amsterdam, Elisabeta se interesează de decoratori pentru Palatul Domnesc din Bucureşti, viitorul Palat Regal, precum şi pentru Castelul de la Sinaia. Iată ce îi povesteşte Regelui Carol: „Am făcut o descoperire extraordinară: un excepțional décorateur, care are lucruri cu totul splendide și, ceea ce contează și mai mult, un gust foarte bun. Putem să-l punem pe el să ne termine dormitorul, pentru că are exact stofele care ni s-au trimis de la Paris, dar broderii cu mult mai frumoase decât acelea ale lui Lewi Worms. […] Îţi trimit alăturat modelele. I-am descris dormitorul, iar el ne-a recomandat hotărât verdele. […] Va face un desen, cu o propunere de preț. Te rog, trimite-mi lățimea și lungimea patului, înălțimea baldachinului, iar dacă este posibil și o fotografie a lui. I-am spus că avem nevoie să fie gata abia la anul. Trebuie să-ți mărturisesc că îmi face o nespusă plăcere să pot negocia direct în această chestiune. Nu mai pune să se cumpere nici un covor pentru trepte și nici pentru anticameră. Același om vinde și covoare Deventer care țin o veșnicie.”

„Aici [sunt] mostrele: calitatea în care se prezintă stofa peluche [de catifea] roșie costă 6 fl. [florini], aproximativ 14 frs [franci] pentru un mêtre, iar calitatea în care se prezintă stofa în culoarea olive 10 fl. sau 2,3 frs. Fiecare culoare poate fi livrată în fiecare dintre calități. Cea de-a treia mică mostră este pentru scaune, dacă uni n-ar fi cumva o alegere mai frumoasă. I-am spus că draperiile trebuie să fie gata brodate până la anul. […] Scrie-mi numai fără întârziere ce dorești, poate că ar fi practic să comand totul aici; scrie-mi și dacă consideri că stofele într-o calitate inferioară nu sunt suficient de frumoase, dacă nu pentru draperii, cel puțin pentru scaune. Atunci ar putea face pe loc devizul de lucrări. Trimite-mi deîndată și o mostră de tapet. Am văzut la Prinţul Frederic multe tapete aurite – arată splendid. […] Cu răbdare și cu bucurie îndur și toate suferințele trupești și sufletești pe care le presupune o cură atât de drastică, mereu cu gândul de a putea redeveni un membru util în mijlocul oamenilor. Mă gândesc cu deosebită plăcere la camerele mele minunate și mă bucur nespus să mă întorc acasă! […] Camerele mele vor fi încântător de frumoase, încât nici dacă s-ar călători în mari depărtări, nu s-ar mai găsi ceva asemănător.”

Regina Elisabeta în Marea Britanie în anul 1890

Excursia pe care o face în anul 1890 în Marea Britanie este o experienţă de vârf pentru Regina Elisabeta, asemănătoare în importanţa ei cu călătoria din anul 1926 a Reginei Maria în Statele Unite ale Americii, mai cunoscută publicului. Atât la Londra, cât şi în Ţara Galilor Regina Elisabeta a României este primită cu entuziasm, mulţi oameni din popor cunoscând-o pe regină şi ca poetă Carmen Sylva graţie volumului de versuri „Cântecele meşteşugarilor” apărut în traducere în limba engleză. În Marea Britanie, Elisabeta vizitează Londra, unde face o trecere în revistă a mormintelor de personalităţi din Westminster Abbey, petrece un timp la Llandudno în Ţara Galilor, apoi vizitează Bray în Irlanda, în Scoţia vizitează Edinburgh – despre care scrie o mică istorie culturală într-o epistolă adresată întregii familii –, trece apoi pe la Holyrood Castle şi Balmoral Castle, revenind iar la Londra. În Ţara Galilor vizitează Mostyn Hall, Castelul Conway, Baron Hill House şi Castelul Penrhyn, vitzite pe care le descrie pe larg în scrisorile către Regele Carol. Şi, de asemenea, vizitează carierele de ardezie aparţinând domeniului Lordului Penrhyn. Foarte amuzată, Elisabeta îi mărturiseşte Regelui Carol I că Lordul Penrhyn insistase să-i arate întocmai aceste zăcăminte: „Lord Penrhyn se bucură copilăreşte să-mi arate zăcămintele sale de ardezie – nu castelul său măreţ, nu pe fiicele sale frumoase, nu pădurea sa, ci carierele de ardezie! Asta-i ceva pentru Carmen Sylva! Şi nu-i va înforma dinainte pe lucrători pentru ca eu să-i pot vedea în toată naturaleţea şi naivitatea lor.”

La Balmoral, în Scoţia, Regina Elisabeta este invitată la începutul lunii octomobrie 1890 la Regina Victoria, o revedere care este consemnată şi în jurnalul reginei Marii Britanii cu multă simpatie faţă de Regina Elisabeta şi deopotrivă cu apreciere faţă de scriitoarea Carmen Sylva. Elisabeta îi povesteşte Regelui Carol despre vizita ei la Regina Victoria la Castelul din Balmoral, pe care îl descrie însă ca fiind lipsit de bun gust. Aceeaşi părere o are şi vizitând apartamentele fiicei reginei, Prinţesa Albany, şi ale nurorii reginei, Prinţesa Alexandra de Wales: „Ar fi greu de povestit astăzi despre Balmoral, unde am fost copleşiţi de iubire şi bunătate, unde mult temuta regină s-a transformat într-o femeie bătrână timidă şi deosebit de amabilă, al cărui surâs de copil ştergea mereu trăsătura puţin frumoasă şi nemulţumită de la gură şi a cărei inimă tânjea după dragoste. Casa este probabil cea mai oribilă lipsă de gust ce s-ar putea găsi în lumea largă. Simţul culorii care domneşte acolo ar putea toci dinţii, iar cel al artei se rezumă la figurine din argint pe masa în stilul popular Highland, o sumedenie de portrete cu vechii slujitori, cântăreţi bătrâni din cimpoi şi vânători. Casa lui Helen Albany mi-a umplut inima de melancolie, poate cu atât mai mult pentru că veselia ei era atât de eroică. Este cu totul simplă şi burgheză, îi lipseşte orice farmec, dar este o căsuţă de o conştiinciozitate atât de lipsită de sinceritate, în care voinţa de viaţă este un principiu. La Prinţesa de Wales aceeaşi strălucitoare lipsă de gust, ea este foarte frumuşică, foarte graţioasă, fardată magnifique, cu o perucă vizibilă, dar arătând cu mult mai tânără decât fiul ei, care pare fin de race în stingere, în rest drăguţ, trist ca un copil de rege muribund, care nu mai poate duce greutatea coroanei. Cel mai bine îi merge lui Battenberg. Frumos, puternic, tânăr, persone gratissima şi majordom, savurează viaţa, este fermecător şi amabil ca toţi fraţii lui, cu aceeaşi expresie puţin demnă de încredere în ochi. Voi povesti prin viu grai şi mai multe.”

În ce priveşte legătura României cu Marea Britanie şi familia regală britanică, înrudită prin fiica Reginei Victoria şi cu familia imperială germană, Regina Elisabeta consemnează Regelui Carol I într-o scrisoare următoarele despre Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei: „Cine ştie cât de bine va prinde să facem o legătură mai strânsă aici. Să interesăm Anglia de noi are desigur o valoare practică şi îl mai blochează un pic pe tânărul împărat care îi face Angliei curte pe viaţă şi pe moarte şi căruia totuşi nu-i reuşeşte să se facă iubit aici!“. Despre călătoria ei în Marie Britanie, Regina Elisabeta exclamă, în final, deosebit de entuziasmată către Regele Carol: „Dumnezeule! Ce călătorie! Care om se gândeşte că ar putea avea parte de aşa ceva! Tot, tot ce poate cuprinde o călătorie! Va rămâne istorică în însemnătatea ei.” Iar la Londra, în 7 octombrie 1890, Elisabeta notează către rege: „Călătoriile mele sunt probabil cele mai ciudate şi interesante din câte pot exista, cu totul altfel decât cele ale altor oameni.”

Personalităţi întâlnite şi oaspeţi ai Reginei Elisabeta în străinătate

În sejururile din străinătate, pe lângă vizitele obligatorii la familiile regale şi întâlnirie cu diferite rude care se află în trecere sau, de asemenea, la tratament medical într-o staţiune, Regina Elisabeta întâlneşte cu plăcere personalităţi de cultură – muzică, artă, literatură, istorie – de care este însăşi pasionată. Pe unii artişti şi scriitori, cu care se împrieteneşte, îi invită chiar în călătoriile ei: de exemplu pe muzicianul german August Bungert, poetul şi diplomatul român Vasile Alecsandri, arhitectul restaurator al Casei Regale din România, André Lecomte du Noüy, compozitorul suedez Ivar Hallström, scriitorul francez Pierre Loti, iar mai târziu, pe la 1900, pe tânărul violonist şi compozitor român George Enescu. În timpul sejurului de la Scheveningen, în Ţările de Jos, în 1879, Elisabeta îl invită pe compozitorul Ivar Hallström, după ce aflase că este la Paris, şi pe care îl doreşte în salonul ei unde este vizitată de perechea suveraniă a Ţărilor de Jos. Într-o scrisoare a Reginei Elisabeta către Regele Carol I, din Scheveningen, în 16 septembrie 1879, aceasta îi descrie cum îşi petrece timpul şi ce fel de personalităţi o vizitează în salonul ei: „Dragul meu drag! […] Ieri seară a sosit Hallström. Auzisem că se află la Paris și l-am invitat aici. Poți să-ți imaginezi bucuria și emoția mea. Emma și regele au fost în două seri de-a rândul la noi; nu ne-am gândit că vor veni încă o dată și aseară, iar din pricina lui Hallström ne-am pus la masă abia pe la opt. Abia ne așezasem că intră cineva în încăpere, strigând: ‚Regele!‘. I-am ieșit în grabă în întâmpinare, i-am prezentat mii de scuze și i-am condus apoi către micuța noastră sufragerie, unde par des redoublements d’amabilité am căutat să fac uitat faptul că încă înfulecam. După aceea am făcut muzică și a trebuit să cânt versurile mele pe care Hallström le-a pus pe note. E un om deosebit de fin şi amabil. Astăzi vom studia una din operele lui. Ieri a fost aici tot congresul medicilor, la sfârșitul lucrărilor. Am rugat să fie adus aici președintele, celebrul oculist Donders din Utrecht, iar doctor, recunoscător, ne ținu o prelegere de trei sferturi de oră despre acromatopsie. I-a urmat oculistul suedez Holmgren, care s-a ocupat cel mai mult cu această chestiune. Va reveni mâine cu instrumente și ne va ține o prelegere. Aș fi vrut așa de mult să-l văd pe Sister care a inventat acel bandaj minunat, dar din păcate acesta fusese nevoit să plece deja. Alaltăieri doamna Matthias [scriitoare din Neuwied] a terminat de citit în fața noastră piesa dramatică pe care a scris-o, însă din păcate aceasta pierde semnificativ din intensitate în ultimele două acte. Tachard [diplomat suedez] este de cele mai multe ori dimineața aici; i-a scris lui Ristori [actriţă italiană] dacă n-ar putea veni și ea. Trebuie să îți spun că hrană sufletească îmi este oferită din abundență, îmi împrospătez forțele pentru a putea să ți le împrospătez și ție. [Doctorul] Mezger este foarte mulțumit de mine. O singură jale am, care îmi strică toate zilele, și anume aceea de a te știi singur și încă în capitală! Câteodată nu mai pot îndura dorul. Soția ta.”

De la Segenhaus lângă Neuwied, în iunie 1883, Elisabeta îi povesteşte regelui de asemenea despre invitaţii ei: „Ieri seară a sosit Hallström; vrea să termine opera Neaga aici. […] A sosit şi Alecsandri, iar cu el şi Hallström este totul bine aici, din nou linişte şi o atmosferă care îmi este simpatică. Nu mai este nevoie să îmi strivesc propria natură, pentru a nu deranja pe nici unul dintre aceşti oameni realişti, care privesc cu o oarecare milă asupra poeziei, tratând-o ca pe o boală! Ieri, Hallström ne-a cântat din Neaga. A fost o mare plăcere! Opera este într-adevăr frumoasă, cu o abundenţă de melodii româneşti autentice. De bucurie, lui Alecsandri i se umpluseră de repetate ori ochii cu lacrimi. Sper din inimă că va plăcea, pentru că ar fi cea mai bună publicitate pentru ţara noastră.”

Vizitând oraşul german Hamburg, în iulie 1888, Elisabeta îi descrie regelui tablourile care o impresionează mai mult în galeria de artă şi care l-ar putea interesa şi pe acesta, Regele Carol fiind, de asemenea, un pasionat colecţionar de artă: „Hamburg este un oraș splendid, dar nu se găsește aici artă, totul este numai pentru desfătarea poporului. Am mers puțin până la muzeu să îl vedem pe Carl al V-lea de Mackart. Avea, indubitabil, un talent decorativ de primă mână, dar nu atât de multe idei cât să umple o pânză de dimensiunile unei palme. Un portet al lui Bismarck de Lenbach, dar nu cel mai bun, un Bismarck moșier, cu o pălărie moale ce îi acoperă însă fruntea-i maiestuoasă. Un mic tablou frumos de Werner al generalului Moltke, un Böcklin foarte frumos, Închinătorii la foc, acestea toate au fost singurele lucruri interesante în muzeul adăpostit altminteri într-o clădire drăguță. Apoi am dat o raită pe malul Alster-ului, vilă lângă vilă cu grădini încântătoare în stil englezesc, cu peluze demne de invidiat și cu splendizi fagi cu frunze sângerii. Oamenii de aici trebuie să fie extraordinar de bogați.”

Cu privire la inovaţiile tehnice şi ideile novatoare în diferite domenii, Regina Elisabeta îi relatează Regelui Carol despre întâlnirile ei din străinătate cu ingineri, biologi şi pedagogi, pe care doreşte să-i invite şi în România. Din Scheveningen, în septembrie 1879, aflăm despre întâlnirea Elisabetei cu un iniginer olandez specializat în construcţia de drumuri şi poduri respectiv Waterstaat [construcţiile peste ape]: „Alaltăieri am avut o dimineață cât se poate de interesantă. Inginerul Walldorp mi-a arătat hărți și fotografii de la Waterstaat, pe care mi le-a și dăruit ca să-ți poți face o idee despre lucrări. Capeți stimă față de oameni în general când vezi așa ceva. I-am spus că voi trage ițele ca să vină și la noi pentru podul de peste Dunăre și pentru Deltă.”

Din Amsterdam, în octombrie 1878, Elisabeta scrie despre întâlnirea cu Friedrich von Behr, preşedintele asociaţiei de pescuit din Germania: „Ieri am cunoscut un om foarte interesant, care cred că a venit din cauza mea aici, domnul Behr. El este în conducerea crescătoriilor de peşte din Germania şi doreşte să populeze toate râurile şi lacurile din întreaga lume. El a făcut deja mai multe demersuri de a aduce somonul în Dunăre, dar se pare că Marea Neagră este prea caldă pentru el. Acum vrea să introducă la noi păstrăvul californian şi ne sfătuieşte să populăm apele de munte de la noi cu păstrăvi. Este aşa de uşor şi costă atât de puţin, că nu îţi vine să crezi. Mi-a dat broşuri în germană şi franceză cu un desen al bazinului de crescătorie pentru peşti, care costă numai 11 mărci, şi vrea să ne şi trimită unul. […] Îmi zise că ar fi de mare importanţă să introducem crescătoria ieftină de peşte, pentru că nu mai este suficientă carnea demult. El e, de asemenea, de părere că peştele ar fi o hrană mult mai oportună pentru minte, iar biserica catolică pe bună ştiinţă ar fi introdus mâncarea de peşte, pentru a produce oameni mai deştepti. Din nou sunt uimită de adânca cunoştinţă a omului din partea bisericii catolice, iar într-o şi mai mare măsură de minunata, nemărginita şi misterioasa mamă natură!”

Tot din Amsterdam, în 1879, Elisabeta îi anunţă regelui că pregăteşte înnoiri la Bucureşti în domeniul economiei casnice după ce a vizitat şcoli, aziluri şi bucătării populare în Ţările de Jos: „Când revin acasă, voi lua cu totul alte măsuri; am învăţat multe şi despre economia casnică. Ieri am fost în bucătăriile populare, alaltăieri la şcoala industrială pentru băieţi, cu trei zile în urmă la azilul de orbi, iar astăzi văd palatul şi şcoala industrială pentru fete. Poimâine merg la muzeul din Harlem. Sper că se va simţi şi acasă că am fost în străinătate, chiar dacă nu voi putea impune noutăţile văzute la fel ca Petru cel Mare.”

Din Segenhaus lângă Neuwied în mai 1883, regina îi povesteşte regelui de întâlnirea cu pedagogul reformator danez Clausson Koos, care a sprijinit educaţia prin lucrul manual şi formația meșteșugărească, şi care a promovat industriile casnice din Ţările de Jos: „Când m-am întors de la Köln, am dispus să mi se aducă aici o persoană extrem de interesantă, un danez, domnul de Clausson Koos, care tocmai a fost invitat în Saxonia, moyennant 3.000 de mărci pe an, pentru a-și pune în practică acolo sistemul de învățământ. În două luni el îi învață pe educatori o mulțime de meșteșuguri trebuincioase care se predau apoi în toate școlile. Este un mare sprijinitor al industriei casnice. Vrem să deschidem un astfel de atelier la mănăstirea de la Sinaia, trebuie numai să-i câștigi pentru această idee pe miniștrii și pe efori. Omul îmi place foarte mult, a fost ofițer, iar tatăl său a fost mareșalul de curte al [Regelui] Christian al VIII-lea [al Danemarcei]. Tot sistemul este dezvoltat de el însuși. Gândește-te la asta. I-am plătit călătoria și mă gândesc tot timpul la industria casnică! Te sărut cu tandrețe! Soția ta.”

Scrisorile din anii de exil ai Reginei Elisabeta (1891-1894)

Exilul reginei, în urma conflictului iscat de logodna nedorită în ţară a Principelui Moştenitor Ferdinand cu protejata reginei, Elena Văcărescu, cuprinde următoarele perioade petrecute de Regina Elisabeta în Italia şi în Germania: din iunie până în august 1891 la Veneţia, din septembrie 1891 până în aprilie 1892 la Pallanza, Italia, iar următorii doi ani, din mai 1892 până în iulie 1894 la Segenhaus lângă Neuwied, în Germania. În scrisorile din anii de exil, Regina Elisabeta îi relatează Regelui Carol I, la fel ca în anii precedenţi, întâlnirile pe care le are cu membrii familiilor regale şi cu personalităţi importante şi oameni de cultură şi artă care o vizitează. De asemenea, Regina nu se opreşte deloc din preocupările ei cu literatura, arta, cultura şi caritatea, ci este cu atât mai activă, cu cât exilul ei îi pare că este mereu prelungit din cauză că paralizia ei la picioare nu se vindecă atât de repede precum sperase Regele Carol I, care îşi dorea ca regina să se întoarcă în România sănătoasă şi nicidecum bolnavă şi în căruciorul cu rotile.

Unele dintre lucrările de artă decorativă efectuate de regină în perioada de exil sunt expuse astăzi în muzeele din România. De exemplu:

– Evangheliarul de la Curtea de Argeş, scris şi pictat de regină din 1886 până în 1892.

– cartea miniatură „Wanderstab“ (toiagul de drum), un dar al Reginei Elisabeta pentru Principesa Moştenitoare Maria cu ocazia nunţii din inauarie 1893. Cartea „Wanderstab” este expusă la Muzeul de Istorie a României din Bucureşti.

– un blat de marmură pictat cu motive religioase, în 1892, un dar pentru Regele Carol I, astăzi în posesia Muzeului Naţional Peleş;

– un cântec de copii pictat pe fildeş cu note muzicale din amoraşi („Auf unsrer Düne“/ Pe duna noastră), din 1892, un dar al reginei pentru fratele ei, Principele Wilhelm de Wied, cu ocazia aniversării zilei de naştere;

– un scutec din dantelă brodat cu urale de noroc pentru botezul Principelui Carol al României, din 1893, astăzi în posesia Muzeului Naţional Peleş.

Alte obiecte de artă decorativă efectuate de regină în vremea exilului sunt astăzi în colecţii particulare, iar unele sunt pierdute. De exemplu, panourile din lemn pictate de regină pentru biserica din Niederbiber (lângă Neuwied) şi o carte de rugăciune scrisă şi pictată pentru Regele Carol I (un dar cu ocazia nunţii de argint, în 1894) se pare că nu se mai găsesc astăzi.

Numeroasele opere ale Reginei Elisabeta demonstrează că aceasta nu a fost inactivă în perioada de trei ani şi jumătate a exilului, ci arată încercările ei de a-şi combate amărăciunea sufletească prin lucrări artistice efectuate în majoritate în scop caritativ. Fireşte, aceste opere decorative ale reginei nu sunt de o valoare artistică desăvârşită, ci mai degrabă obiecte artizanale pline de fantezie, fineţe şi farmec, mai ales luând în considerare că regina suferea în această perioadă deseori de dureri de mâini. Totuşi, regina se străduia să evolueze în tehnica artei picturii de miniaturi, luând lecţii de la artişti profesionişti şi urmând îndrumările lor în pictura de acuarelă şi ulei, de exemplu de la pictoriţa italiană Sofia della Vale di Casanova, de la pictoriţa daneză Kate Bisschop-Swift şi de la pictoriţa germană Marie von Bunsen. De asemenea a fost îndrumată la pictura în ulei şi de arhitectul restaurator al Casei Regale a României, André Lecomte du Noüy, care o vizitează la Pallanza (din îndemnul Regelui Carol I), unde rămâne timp de şapte luni (din octombrie 1891 până la sfârşitul lunii aprilie 1892) şi împreună cu care regina realizează o încântătoare carte de poveşti ilustrată, „Monsieur Hampelmann / Domnul Pulcinel”.

În scrisorile reginei către rege, Elisabeta povesteşte şi despre paginilie Evangheliarului de la Curtea de Argeş efectuate în perioada de exil de la Pallanza, în Italia. Interesantă este în acest context ideea iniţială a reginei pentru una din paginile evangheliei, pe care însă, în final, o realizează altfel. Într-o scrisoare de la Pallanza, din noiembrie 1891, regina îi descrie Regelui Carol I ideea ei pentru această pagină a evangheliei la care lucra concomitent cu corectarea piesei de teatru „Meşterul Manole”, scrisă de regină despre legenda Mănăstirii de la Curtea de Argeş: „Ieri, pentru prima dată, am pictat din nou cu bucurie şi anume capul lui Lecomte în evangheliar. Pentru prima oară am pictat după natură şi nu după o fotografie şi m-a entuziasmat bogăţia de nuanţe de culori, încât şi lui Lecomte i-a făcut plăcere să-mi stea model. Toţi spun că miniatura seamănă foarte mult. Acum urmează Manole din memorie, ca pendant, sus, Neagoie şi Despina, iar la mijloc noi doi, înconjuraţi de întreaga legendă a lui Manole în camajeux. Va fi o pagină foarte frumoasă. […] Corectăm acum Manole [piesa de teatru], dar doctorul [Scharrenbroich] nu mă lasă să trec cu repezeală, aşa cum mă îndeamnă starea actuală sufletească, când totul îmi este indiferent. Au trimis manuscrisul vienez spre tipărire, cu tot ce au corectat şi adăugat în el, iar acum îmi necesită un efort imens să refac originalul, căci până şi aici fuseseră câteva greşeli, datorate repeziciunii cu care trebuise să dau lucrul peste cap iarna trecută.”

Spre deosebire de ideea iniţală, pagina realizată în final pentru evangheliar conţine în partea superioară portretele ctitorilor bisericii: în medalionul din stânga Neagoe Basarab (1481-1521), Domnul Ţării Româneşti (în anii 1512-1521) şi ctitorul Mănăstirii Curtea de Argeş, construită în anii 1515-1517, iar în medalionul din partea dreaptă, Regele Carol I al României, care restaurase biserica în anii 1875-1886 şi o alesese ca necropolă a regilor României. În partea inferioară a paginii sunt portretele arhitecţilor bisericii: în medalionul din partea stângă meşterul Manole, iar în medalionul din dreapta, restauratorul bisericii, André Lecomte du Nouÿ. Aşadar, regina nu a mai adăugat şi soţiile domnitorilor, pe Despina Doamna şi nici pe ea însăşi alături de Regele Carol – probabil o cauză a fost că era o regină în exil în acea perioadă.

Un alt aspect din scrisorile reginei către rege din perioada exilului ei sunt pregătirile pentru nunta perechii moştenitoare Ferdinand şi Maria care are loc în ianuarie 1893 la Sigmaringen, dar la care Regina Elisabeta nu participă, fiind în continuare paralizată şi legată de cărucior. Darurile Reginei Elisabeta, foarte personale şi elaborate cu multă grijă timp de mai multe luni pentru Principesa Maria, la fel şi scutecul de botez din dantelă lucrată de regină şi leagănul din lemn sculptat comandat de regină pentru botezul Principelui Carol, primul copil al perechii moştenitoare, relevă dorinţa Reginei Elisabeta de a-i arăta tinerei principese bunăvoinţa și binecuvântarea ei. În scrisorile feginei despre cartea obiect „Wanderstab” aflăm: „Cărticica mea face progrese repezi. Coperţile sunt gata, cu 18 imagini miniatură pe două plăci mici din fildeş, o pătrime din foaia aceasta. Va fi un bijou cu mult mai valoros decât contrepièce al oraşului Londra.” (Segenhaus, 30 iulie 1892). „Azi vine Hermeling [orfevrul] din Köln […], şi vom discuta despre legătura micuţei cărţi. Va fi o operă de artă de prim rang dacă o preia Hermeling, care este un Benvenutto al zilelor noastre. Astfel lucrarea de orfevrărie va fi o capodoperă de artă. Eu nu mă grăbesc deloc cu nunta, ca să pot termina lucrul convenabil! Pentru că la nuntă cărticica mea este bineînţeles cea mai importantă! – şi de aceea va fi privită doar în grabă, iar apoi pusă în dulap şi uitată acolo! Parcă văd asta deja în faţa ochiului minţii! Mai târziu ajunge într-o cămară oarecare de vechituri, iar după 100 de ani o vor descoperi şi o vor numi foarte ciudată! […] Trimite-mi, te rog, [ordinul] Crucea Dunării. Vreau să-l folosesc drept cataramă. Cartea numindu-se ‚Toiag de drum‘, astfel, ideea creştinească este: Crucea este toiagul de drum!“ (Segenhaus, 7 şi 9 septembrie 1892).

Scrisorile reginei către rege din perioada exilului conţin şi numeroase detaliile despre opera ei literară pe care o publică sau prelucrează. Pe lângă acestea, regina îi comunică regelui şi lecturile pe care le face şi îi recomandă unele cărţi. Îndeosebi când are dureri la mâini, şi nu poate picta, regina se adânceşte în lecturi diferite şi intense. De la Pallanza, în octombrie 1891, Elisabeta îi scrie regelui: „Nu mai există nimic ce nu mă doare. Doar că m-am obişnuit atât de mult cu durerea, încât aş fi cu totul uimită, dacă m-aş simţi bine odată. Bieţii ochi se răzvrătesc un pic din cauza cititului forţat, dar Taine, Filosofia Artei şi Marc Aurel trebuie să fie citite în acelaşi timp. Dumnezeule, ce minunăţii sunt acestea! De vreme ce nu mi se mai recomandă nimic, trebuie să-mi caut singură lucrurile în deşert. Spre norocul meu ştiu unde să le găsesc.”

În octombrie 1893, Elisabeta îi scrie regelui despre Max Müller, un lingvist german şi autor de cărţi despre istoria religiilor, cu care corespondase şi Regele Carol I: „Mi-am răcit sărmanele mâini [pictând] în ceaţa rece. Sunt încă ca plumbul şi fiecare cuvânt pe care îl scriu este un efort. În schimb, citesc foarte mult. Tocmai am terminat ultima carte a lui Max Müller, o perspectivă de ansamblu, mare şi liberă, despre toate religiile, o carte sublimă!– De altfel, îmi pare rău că nu am ţinut o listă din prima zi la Pallanza şi până astăzi despre tot ce am citit. Am învăţat destul de mult în cei doi ani, iar dacă nu aş fi deja bătrână şi obosită, cu siguranţă că ar mai fi fost loc pentru şi mai mult. Tocmai sunt adâncită în filosofia indiană, cu o întrerupere în zilele de febră de Monte Christo al lui Dumas, un basm deosebit de amuzant pentru copiii mari!– Precis l-ai citit în tinereţe!”

În decembrie 1893 regina îi recomandă regelui o carte a istoricului de artă german Jakob Burckhardt şi biografia Împărătesei Ecaterina cea Mare a Rusiei a scriitorului polonez Kazimierz Waliszewski: „Astă noapte am citit o carte deosebit de interesantă de Burckhardt: Epoca lui Constantin cel Mare. Trebuie să o citeşti. E un scriitor cu adevărat minunat! Tocmai citesc le roman d’une Impératrice. Catharinna a II-a de Wassileweski, aşa cred că îl cheamă. Asta te va interesa enorm. Ţi-o recomand foarte mult.”

Expoziţa de păpuşi populare de la Neuwied în anul 1898

O altă perioadă petrecută de Regina Elisabeta în străinătate care este documentată în epistolele ei către Regele Carol I este cea din anul 1898, când Elisabeta se află la Neuwied în lunile mai şi iunie cu ocazia unei expoziţii în scop caritabil cu păpuşi în costume populare. După sosirea Reginei Elisabeta la Neuwied, în mai 1898, şi primele pregătiri pentru expoziţie la faţa locului, regina îi relatează regelui: „Ieri seară am vizitat păpuşile de aici, peste 300, şi atât de minunate! Nu sunt deloc mai prejos decât ale noastre, iar când sunt astfel sortate după ţări, au un efect deosebit.“ Regina Elisabeta îl îndeamnă pe rege să îi povestească şi Principesei Moştenitoare Maria, pe care o rugase să participe la expoziţie, despre exponatele primite, printre care se află şi unele păpuşi siciliene oferite de diplomatul român Alexandru Lahovary şi soţia lui Anna Lahovary (numită în scrisoare de regină Nunuţa): „Expoziţia va fi splendidă. [Baronul] Roggenbach o apreciază la 100.000 de franci. Se pare că au sosit încă două lăzi de la Doamna Bulgariei pentru mine. Ce păcat că Missy nu a terminat! Numai dacă ar trimite cât mai curând, înainte de sosirea domnului din Berlin sau pentru marea adunare de cumpărători! […] Dar povesteşte-i lui Missy că ieri seară o doamnă din Aachen şi-a trimis servitorul cu o precupeaţă, mare cât un copil de şapte ani, şezând pe coşuri, cu umbrelă şi bani şi toate coşurile pline […]. De la distanţă crezi că este vie. Şi aşa sosesc mereu cele mai frumoase lucruri, dar cele româneşti sunt şi mai frumoase! […] Mulţumeşte-i mult şi lui Nunutza şi Alex. Lahovary. Ieslele lor siciliene fac senzaţie şi sunt apreciate ca fiind foarte valoroase.”

Expoziţia caritativă de păpuşi este un succes care o bucură pe regină, şi astfel îi transmite satisfacţia ei regelui în ultima ei scrisoare despre evenimentul din Neuwied, la care, pe lângă succesul financiar, Regina Elisabeta socoteşte şi prilejul ca fiind favorabil de a povesti din nou germanilor despre România şi de a le face cunoscută cultura şi istoria ţării din sud-estul Europei: „Este mai presus de toate aşteptările! E ca şi când ai fi împrăştiat sămânţa, iar bunul Dumnezeu ar fi trimis o ploaie bună, lăsând să crească roade înzecit! […] Nici un om nu a crezut într-un asemenea succes! […] Dacă îţi este cumva posibil, prelungeşte-mi concediul încă un pic; pentru că prezenţa mea aici ademeneşte desigur pe mulţi oameni. […] Un domn vrea să cumpere întreaga colecţie en bloc, un altul face propuneri să cumpere tot aranjamentul cu bordeiele româneşti, carele de nuntă, boii, fântânile, leagănul şi birtul, cu toate florile şi gnomul pentru grădina de iarnă din Berlin. […] Dacă poţi, transmite-i doamnei Mărţescu că povestesc grupurilor întregi despre Doamna Chiajna a ei şi că pentru prima oară vor cunoaşte acum în străinătate ceva despre istoria românească. Mă voi ocupa serios ca să o fac cunoscută. Au fost reporteri ai [revistei] Gartenlaube aici, care au fotografiat şi au scris, iar eu le-am explicat câte ceva, căci tocmai eram ocupată să fac ordine şi observasem că oamenii nu ştiu nici un singur cuvânt despre România, dar cunosc China mai bine!”

Prin această constatare – anume că locuitorii Europei de Vest nu ştiu aproape nimic despre România, dar cunosc ţări mult mai îndepărtate şi de pe alte continente – Regina Elisabeta îşi justifică întreaga ei activitate de-a lungul anilor pe tronul României, perseverenţa şi intensitatea cu care urmăreşte promovarea culturii româneşti în străinătate şi dorinţa ei arzătoare de a face cunoscut Regatul României şi pe primul rege al ţării în întreaga lume.

Întreaga corespondenţă a Reginei Elisabeta cu Regele Carol I este bogată în relatări despre întâlniri cu personalităţi de pretutundeni şi despre invitaţiile reginei, fie din dorinţa de a-şi împodobi salonul cu persoane interesante pentru conversaţie şi cu muzicieni virtuoşi pentru seratele de muzică, fie pentru a afla amănunte despre noile invenţii în tehnică, idei novatoare în societate şi aplicaţiile lor în diferitele domenii şi instituţii din Europa sau din lumea întreagă. Astfel, salonul Reginei Elisabeta este acolo unde se află însăşi regina, atât în România, la Bucureşti şi Sinaia, cât şi la Segenhaus lângă Neuwied, pe domeniul familiei sale, sau în localităţile din străinătate unde poposeşte – pretutindeni Regina Elisabeta este interesată să cunoască oameni noi, să viziteze muzeele locale, reprezentaţii de muzică şi teatru, conferinţe ale oamenilor de cultură şi ştiinţă, de asemenea diferite instituţii ale statului sau societăţi caritative pentru a culege impresii noi şi folositoare pentru România.

În final, demnă de meniţonat este concluzia insăşi a Reginei  Elisabeta a României, exprimată într-o scrisoare către Regele Carol I, trimisă din Westerland (Germania), la 1 august 1888: „Este de folos țării, dacă povestim despre ea, şi, astfel, este un lucru bun să îi câşti­găm prieteni.”

 

[1] „In zärtlicher Liebe Deine Elisabeth” – „Stets Dein treuer Carl”. Der Briefwechsel Elisabeths zu Wied (Carmen Sylva) mit ihrem Gemahl Carol I. von Rumänien aus dem Rumänischen Nationalarchiv in Bukarest. 1869-1913. [„Cu iubire tandră, a ta Elisabeta – Mereu al tău credincios, Carol“. Corespondenţa Elisabetei de Wied (Carmen Sylva) cu soţul ei, Carol I al României, din Arhivele Naţionale ale României din Bucureşti]. Ediţie critică ştiinţifică îngrijită, comentată şi studiu introductiv de Silvia Irina Zimmermann, Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva – Fürstlich Wiedisches Archiv, Band 6 und 7 [Colecţia Centrului de Cercetare Carmen Sylva – Arhiva Princiară de Wied, vol. 6 şi 7], 2 volume, 952 pagini, 66 ilustraţii alb-negru, 14 ilustraţii color, Stuttgart: ibidem-Verlag, 2018. Un proiect în colaborare cu Arhivele Naţionale ale României. Ediţia selectivă în limba română îngrijită şi traducere de Silvia Irina Zimmermann şi Romaniţa Constantinescu este în pregătire la editura Humanitas din Bucureşti.

[2] Prinţesa Luise a Ţărilor de Jos (1808-1870), născută prinţesă de Prusia, soţia Prinţului Frederic.

Carmen Sylvas Andachten in einer neuen Leseausgabe

„Der den Gedanken nicht geboren hat, ist geschickter, ihn auszuführen; und der Sohn, den du aufgegeben, ist in einer anderen Welt ein angesehener Mann. Demütigungen werden uns nicht erspart, auch dem treusten Haushalter und bravsten Gärtner nicht, auch dem größten Genius nicht, der stets wieder an seine schwache Menschlichkeit erinnert wird, wenn seine Gedanken ihn der Göttlichkeit nahe gebracht. Aber eben dann heißt es: Nicht verzagen, nicht hoffnungslos werden! Nicht nachlassen!“

(Aus der „15. Andacht: Der Baum des Lebens“)

Carmen Sylva: Seelengespräche. Andachten der Elisabeth zu Wied, Königin von Rumänien (1843-1916). Herausgegeben und mit einem Nachwort versehen von Silvia Irina Zimmermann, Edition Noema, Stuttgart: Ibidem-Verlag, 2020, 271 Seiten, ISBN: 978-3-8382-1418-4.

***
Carmen Sylva, geborene Prinzessin Elisabeth zu Wied und ab 1881 die erste Königin von Rumänien (1843-1916), veröffentlichte zahlreiche literarische Werke – Gedichte, Theaterstücke, Märchen, Erzählungen, Aphorismen, Essays und Romane – die von 1880 bis 1916 weltweit ein breites Publikum fanden. Der Band „Seelengespräche“ enthält religiöse Texte, die die Königin im Jahr 1884 ihrer Mutter, Fürstin Witwe Marie zu Wied, zum 59. Geburtstag in einer gebundenen Handschrift mit der Widmung schenkte: „Meiner Mutter, meinem Religionslehrer und Vorbild auf dem Erdengange“. Der Band erschien als Buch zuerst 1888 in rumänischer Übersetzung in Rumänien und im Jahr 1901 in einer ersten und bisher einzigen deutschen Auflage. Diese Neuauflage der „Seelengespräche“ von 2019 enthält den gesamten Originaltext der Erstauflage sowie ein Nachwort zum Leben und Werk Carmen Sylvas.

Die Herausgeberin Silvia Irina Zimmermann veröffentlichte mehrere Bücher über die dichtende Königin. Sie ist Initiatorin und Leiterin der Forschungsstelle Carmen Sylva des Fürstlich Wiedischen Archivs in Neuwied.

***
„Diese kleinen Andachten schrieb ich für den Hausgottesdienst meiner Mutter, wenn sie nicht kräftig genug, eine wirkliche Predigt zu lesen.“
Carmen Sylva (Widmung in der deutschen Erstausgabe von 1900)

Eine Königsehe in Briefen – Vortragsabend im Staatsarchiv Sigmaringen

Einladung zum Vortragsabend am Montag, den 3. Februar 2020, um 20 Uhr im Staatsarchiv Sigmaringen (Prinzenbau):

 „Eine Königsehe in Briefen: Karl von Hohenzollern-Sigmaringen und Elisabeth zu Wied (Carmen Sylva), das erste Königspaar Rumäniens“

Vortrag von Dr. Silvia Irina Zimmermann (Leiterin der Forschungsstelle Carmen Sylva des Fürstlich Wiedischen Archivs in Neuwied)

Zugleich Buchvorstellung der historisch-kritischen Edition des Briefwechsels des Königspaares: „In zärtlicher Liebe Deine Elisabeth“ – „Stets Dein treuer Carl“, Historisch-kritische Ausgabe, herausgegeben, kommentiert und eingeleitet von Silvia Irina Zimmermann, Schriftenreihe der Forschungsstelle Carmen Sylva des Fürstlich Wiedischen Archivs, Bde. 6 und 7), 2 Teilbände, insgesamt 952 Seiten, 66 schwarz-weiße und 14 farbige Abbildungen, Stuttgart: ibidem-Verlag 2018, ISBN: 978-3-8382-1221-0.
Teil 1: 1869-1890. Anfangsjahre in Rumänien. Unabhängigkeitskrieg. Königreich Rumänien.
Teil 2: 1891-1913. Exil der Königin. Rückkehr auf den rumänischen Thron.

Veranstalter: Hohenzollerischer Geschichtsverein e.V. Sigmaringen

Weitere Informationen auf der Website des Staatsarchivs Sigmaringen.

Der Eintritt ist frei.