Carmen Sylva: „Poveştile Peleşului“ (ediţie de Silvia Irina Zimmermann)

Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva): „Poveştile Peleşului“
Bucureşti: editura Corint, colecţia Istorie cu blauon, 2016, ediţia a II-a adăugită 2018
Ediţie îngrijită şi postfaţă de Silvia Irina Zimmermann.
Cuvânt-înainte la ediţia a II-a de ASS Principesa Isabelle de Wied.
Traduceri de Dimitrie A. Sturdza, Romaniţa Constantinescu, Elena Radu Rosetti, Silvia Irina Zimmermann.
Fotografii de epocă din Arhiva Princiară de Wied şi din colecţia personală Silvia Irina Zimmermann.

Cuprins:
Cuvânt-înainte (la ediţia a II-a) de ASS Principesa Isabelle de Wied
Dedicaţia Reginei Elisabeta (Carmen Sylva) în versuri: Copiilor.
Poveştile Peleşului: Peleşul, Vârful cu dor, Furnica, Piatra Arsă, Jepii, Caraimanul, Peştera Ialomiţei, Omul, Valea Cerbului, Cetatea Babei, Piscul Câinelui, Ceahlăul, Valea Rea,
Poveste autobiografică: Robia Peleşului
Album: Perechea regală Carol I şi Elisabeta la Castelul Peleş
Postfaţă de Silvia Irina Zimmermann : Farmecul Regatului îndepărtat. Cultura popularã românească în opera literară a Reginei Carmen Sylva.
Notă asupra ediţiei
http://www.sizimmermann.de/buch/povestile-pelesului.htm

„Fost‑a odată la Sinaia o horă precum n‑a mai fost. Era o sărbătoare mare și călugării din mănăstire împărţiseră pomană ciubere întregi şi toți mâncaseră de se săturaseră. Oamenii veniseră de departe: de la Izvor și de la Poiana Ţapului, de la Comarnic și de la Predeal şi de peste munte.
Soarele strălucea şi încălzea toată valea, de‑şi azvârleau fetele basmalele de pe cap şi de‑şi puneau flăcăii pălăriile acoperite cu flori pe ceafă. La joc tuturor le era foarte cald.
Femeile măritate şedeau jur-împrejur pe iarbă verde şi ţineau copilaşii la sân. Maramele lor luceau de departe, albe şi gingaşe ca nişte flori.
Ce joc vesel! Ce tropăit! Ce strigăte! Fetele parcă pluteau în aer. Picioarele lor gingaşe care se zăreau sub vâlnicile cele înguste parcă nici nu atingeau pământul. Iile lor erau bogat cusute. Ele străluceau de culorile cele mai vii şi de aur, ca şi banii de la gât. Hora se‑ntorcea şi se legăna necontenit în cercuri mai mici şi mai mari, la cântecul neobosit al lăutarilor, cum bate sângele prin vine, cum urmează unele după altele valurile apei.
Ceva mai departe stătea un cioban frumos, rezemat de toiagul său cel lung. Ochii săi negri ca murele se uitau spre horă. Era subţirel ca un brad. Pletele cele creţe şi negre îi cădeau pe umeri de sub căciula de oaie cea albă. Cămaşa‑i era cenuşie. Un brâu lat de piele o ţinea împrejurul şoldului în creţi mari. În picioare purta opinci. Ochii lui dădură într‑o clipă o roată peste toată hora. Îndată ei găsiră ce căutau şi‑şi ţintiră căutătura lor strălucitoare pe o fată, care se părea că nici nu‑l bagă în seamă. Fru­moasă era fata; frumoasă ca cea mai frumoasă floare. Ba mai frumoasă decât tranda­firul Bucegiului şi mai gingaşă decât floarea-reginei. Ochii ei aveau două lumini: una în negrul din mijlocul ochilor, alta în cercul cel căpriu care împrejura acest negru. Dinţii îi străluceau când ea‑şi deschidea buzele de trandafiri. Părul ei era negru ca prăpastia din care fulgeră un şipot de apă şi cununa din păr nu se veștejea, ca şi cum i‑ar da viaţă și frăgezime. Trupul ei era aşa de subţire, parcă l‑ai fi putut frânge cu mâna, şi cu toate acestea se vorbea de puterea ei. Dar! Frumoasă era Ileana! Şi Ionel, ciobanul cel tânăr, necontenit se uita la dânsa. …” (Fragment din povestea „Vârful cu Dor”, traducere de Dimitrie A. Sturdza).

Cartea „Poveştile Peleşului” pe pagina editurii Corint:
http://www.edituracorint.ro/povestile-pelesului.html