Carmen Sylva: „De prin veacuri” (ediţie de Silvia Irina Zimmermann)

Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva): „De prin veacuri” Povestiri istorice şi legende populare pentru copii.
Bucureşti: editura Humanitas, 2018.
Ediţie îngrijită, prefaţă şi traduceri de Silvia Irina Zimmermann.

Cuprins:
Prefaţă de Silvia Irina Zimmermann: „Istoria popoarelor este povestea luptelor“.
Notă asupra ediţiei.
Povestiri istorice de prin veacuri: Mama lui Ştefan cel Mare, În Vrancea, Pietrele Doamnei, Petru Cercel, Constantin Brâncoveanu, Stai! Cine-i acolo?
Din legendele românilor (traduceri din germană de Silvia Irina Zimmermann): Cum a găsit Alecsandri baladele. O întâlnire cu Regina Carmen Sylva la Castelul Peleş; Balade populare culese de Alecsandri: Oprişan, Movila lui Burcel, Bogdan, Meşterul Manole şi Mănăstirea Argeşului
Puiu – visul unui mare viitor. O poveste alegorică a istoriei României
http://www.sizimmermann.de/buch/deprinveacuri.htm

„În nordul Moldovei se află o proprietate regească, căreia îi zice Broşteni. Acolo se mai găsesc şi acum păduri în care n-a pătruns încă toporul, în care deabia a pătruns câte un om.
Una din excursiunile cele mai frumoase ce ar putea face cineva este să meargă cu pluta din Transilvania prin Dorna, Broşteni, Hangu până la Piatra în jos pe Bistriţa care, îngustată între două stânci înalte şi umbrită de fagi şi brazi uriaşi, şerpuieşte înainte cu limpedele-i unde. Pe acolo coboară zilnic sute de plute care trec din Bistriţa în Siret, spre Galaţi, unde lemnele sunt lucrate într-unul din cele mai mari fierăstraie cu abur ale Europei, pe urmă încărcate pe Dunăre, de unde iau drumul spre Panama, pentru ca să fie întrebuinţate acolo în construcţia canalului.
Ţăranii sunt nespus de frumoşi, înalţi şi bine făcuţi, cu părul negru, cu nasul drept, cu ochii adânci şi căprui ori negri. Ei coboară torentul limpede, cârmuind plutele cu mare dibăcie; sunt îmbrăcaţi cu cămăşi albe, cu pieptare cusute cu flori şi au căciuli albe or pălării largi de pâslă cu marginile împodobite tot cu flori. Uneori, la căderile de apă prin care trebuie să treacă, partea dinainte a plutei se cufundă într-atât, încât omul care stă în faţă ajunge în apă până la brâu. Dar rămâne atât de nemişcat şi de nepăsător, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ochii săi pândesc depărtarea şi fluviul cel repede şi n-au vreme nici măcar să arunce o privire asupra hainelor muiate.
Ori de câte ori se deschide câte o vale de-a curmezişul, de lasă să se arunce câte un pârâu spumegând în Bistriţa, de o parte se înalţă peste grămada de copaci Ceahlăul, de altă parte Pietrele Doamnei, ca şi turlele unei biserici gotice. Excursiunea aceasta este într-adevăr minunată, şi oricine a trecut peste munţi călare şi s-a întors pe plută a rămas încântat.
Dar în anul 1538 locurile acestea nu erau aşa frumoase şi vesele ca acum. Pe Bistriţa nu mai coborau plute, căci din vale urcau zgomote de arme. Femeile şi copiii fugeau de prin sate de se ascundeau în pădurile cele mai dese, căci strigătul de groază: „Vin turcii!“ zbura din loc în loc. …” (fragment din povestirea „Pietrele Doamnei”).

Cartea „De prin veacuri” pe pagina editurii Humanitas:
http://www.humanitas.ro/humanitas/de-prin-veacuri