Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva): De prin veacuri. Povestiri istorice şi legende populare pentru copii

Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva): De prin veacuri. Povestiri istorice şi legende populare pentru copii.
Ediţie îngrijită, prefaţă şi traduceri de Silvia Irina Zimmermann.
Bucureşti: Humanitas, 2018, 160 pagini, ISBN 978-973-50-6265-1.

Cuprinsul cărţii:
http://sizimmermann.de/buch/deprinveacuri.htm

Detalii pe pagina editurii Humanitas:
http://www.humanitas.ro/humanitas/de-prin-veacuri

„Legenda spune că în anul 1866, când i se oferise Principelui Karl de Hohenzollern‑Sigmaringen coroana României, acesta, necunoscând încă ţara, a desfășurat harta şi, trăgând cu creionul o linie dreaptă de la Londra la Bombay, văzu că trece prin România. Atunci primi coroana, considerând România ‚o ţară cu viitor‘.[1] Ajuns în ţară, tânărul domnitor depuse jurământul pe Constituţia ţării în 10 mai 1866, declarând (pe atunci în franceză): ‚Punând piciorul pe acest pământ sacru, am și devenit român.[2] Iar domnitorul îşi ţinuse promisiunea: îşi însuşi în scurt timp limba română, învăţă despre istoria, geografia, economia şi cultura noii sale ţări, împărtăşi visul poporului său, luptând pentru neatârnare, cuceri împreună cu armata română independenţa ţării în anul 1878 şi-i deveni în 1881 primul rege.

Dar povestea Regelui Carol I al României ar fi incompletă fără povestea aceleia care i-a stat alături de-a lungul vieţii, Elisabeta, prima regină a României. Astfel, legenda spune că în anul 1869, când primise cererea în căsătorie, Principesa Elisabeta de Wied, necunoscând încă ţara, dar admirând devotamentul Principelui Carol în serviciul noii sale patrii, fusese entuziasmată de ‚frumuseţea misiunii‘ pe tronul României.[3] Încă din timpul logodnei, Elisabeta începu să înveţe limba şi cultura română, declarând în scrisorile către logodnicul ei: ‚Carol, îţi promit cu sfinţenie că voi fi demnă de tine, vreau să merit să fiu una cu tine!‘[4] Şi Regina Elisabeta îşi ţinuse promisiunea, fiindu-i partenera devotată pe tronul României, făcându-i cunoscute meritele în întreaga lume prin activitatea de scriitoare sub numele artistic Carmen Sylva şi contribuind, astfel, la făurirea unui mit al Regelui României Independente.

[…]

Pentru ediţia de faţă a povestirilor istorice scrise de Carmen Sylva pentru copii am selectat din volumele româneşti De prin veacuri povestirile despre personalităţile istorice româneşti pe care Regina Elisabeta le asociază imaginii de suveran a Regelui Carol I (regele apărător de ţară, erou în lupta pentru neatârnarea ţării, păstrător şi promotor al culturii româneşti – conform idealului istoric naţional simbolizat prin personalităţile lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu). De asemenea, am ales textele despre personalităţile feminine din istoria ţării care i-au servit Reginei Elisabeta ca orientare pentru propria-i identificare cu tradiţia, rolul şi imaginea femeii ca soţie de domnitor: doamna milostivă faţă de supuşi, sprijinindu-şi soţul sau fiul domnitor, dedicată luptelor şi idealului de unitate al naţiunii. Dintre personajele feminine în povestirile Reginei Elisabeta ies în evidenţă Maria Oltea, în povestirea Mama lui Ştefan cel Mare (după balada lui Dimitrie Bolintineanu), şi Doamna Miliţa Despina, soţia lui Neagoe Basarab, în Meşterul Manole, repovestită de regină după balada culeasă din popor de Vasile Alecsandri, Legenda Mănăstirii Argeşului, la care regina adaugă un episod despre ctitorii mănăstirii, insistând mai ales asupra unei secvenţe în care Doamna Despina îşi dăruieşte podoabele pentru construcţia bisericii. De o parte, mama de domnitor care pune lupta pentru libertatea poporului mai presus de viaţa fiului, până la jertfa supremă, iar de altă parte soţia de domnitor, care aduce ofrandă bisericii domneşti giuvaierele sale, ca însemne ale poziţiei ei sociale de doamnă a ţării, oferind cu generozitate un alt fel de jertfă. Ambele personaje istorice par a-i oferi înseşi Reginei Elisabeta modele demne de urmat pentru rolul ei alături de Regele Carol I pe tronul României, potrivindu-se cu îndemnul regelui pentru familia regală şi dinastia întemeiată în România: ‚Totul pentru ţară, nimic pentru mine‘.

Două povestiri evocă figura eroică a Regelui Carol I în lupta pentru independenţa României: Căderea Vidinului (din volumul De prin veacuri) şi povestea Stai! Cine-i acolo? (din volumul Poveştile unei Regine), dintre care o redăm în prezentul volum pe cea din urmă.[5]

Un aspect surprinzător şi demn de menţionat este că unele texte ale Reginei Elisabeta despre vremea domniei Regelui Carol I conţin pasaje care reproduc relatările Regelui Carol I către regină. De exemplu, găsim în povestirea mai sus amintită descrierea drumului de la Plevna la Nicopole, iarna, iar aceeaşi descriere o regăsim şi în povestea autobiografică a reginei, Robia Peleşului.[6]

[…]

Legendele din partea a doua a volumului de faţă, repovestite de Regina Elisabeta, pe care le redăm pentru prima oară traduse în limba română, apăruseră iniţial în volumul german Durch die Jahrhunderte (1885) dedicat lui Vasile Alecsandri, poetul, diplomatul şi prietenul Casei Regale a României.

Apreciind baladele populare româneşti culese de Alecsandri ca fiind cele mai valoroase din cultura populară a ţării, Regina Elisabeta dorea să le facă cunoscute şi în străinătate, repovestindu-le pentru cititorii de limbă germană şi publicându-le în Germania. Am ales pentru ediţia de faţă patru din baladele populare publicate iniţial în volumul german (Oprişan, Movila lui Burcel, Bogdan, Meşterul Manole), iar ca introducere la acestea redăm, de asemenea pentru prima oară într-o traducere în limba română, povestirea autobiografică a Reginei Elisabeta Cum a găsit Alecsandri baladele.

În final, povestea alegorică Puiu, redată în varianta românească publicată în anul 1882 în Analele Academiei Române[7], povesteşte despre visul poporului român de neatârnare – un ideal care se împlineşte în anul 1878, în vremea domniei Regelui Carol I al României. Cu toate că Regina Elisabeta nu menţionează în poveste că eroina numită Puiu, alegoria României, îşi câştigă libertatea faţă de fraţii ei mai mari, dominanţi şi nedrepţi cu ea, povestea se sfârşeşte cu imaginea lui Puiu ridicându-se în picioare şi privind înspre ‚visul unui mare viitor‘. Evident, acest ‚mare viitor‘ înseamnă pentru Regina Elisabeta visul poporului român împlinit de Regele Carol I împreună cu armata română prin victoria în Războiul de Independenţă a României.

[…]

Pornind de la dragostea Reginei Elisabeta pentru cultura populară românească, pe care a demonstrat-o din belşug, atât prin activitatea literară şi de traducere, cât şi prin prezenţa ei, îmbrăcând portul naţional la Curtea Regală, în călătoriile prin ţară şi în străinătate, volumul de faţă se doreşte a fi o mică antologie a istoriei României repovestită pentru copii de prima regină a României, Elisabeta, unind povestea luptelor ţării cu legendele româneşti, îndrăgite deopotrivă de regină şi de poporul român de prin veacuri şi până în zilele noastre.”

Silvia Irina Zimmermann

(Extras din prefaţa cărţii: „Istoria popoarelor este istoria luptelor.” Povestiri istorice şi legende populare repovestite de Regina Elisabeta a României pentru copii, pp. 7-30)

Note:
[1] Silvia Irina Zimmermann: Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta. La 100 de ani de la moartea Regelui Carol I al României (1839-1914). Imagini din Arhiva Princiară de Wied şi din colecţia autoarei. Cuvânt înainte de ASR Principele Radu al României. Prefaţă de prof. dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2014, pp.14, 89-90 şi 184.
[2] Apud Cuvântările Regelui Carol I, ediţie îngrijită de Constantin C. Giurescu, vol. I, Fundaţia pentru Literatură și Artă „Regele Carol II“, București, 1939, p. 6.
[3] Carmen Sylva: Colţul penaților mei, în româneşte, cuvânt introductiv şi addenda de Dumitru Hîncu, Bucureşti: editura Vivaldi, 2002, vol. 1, 2002, pp.28-29.
[4] Arhivele Naţionale ale României (ANR), Fond Casa Regală, Regele Carol I, VD‑334.
[5] Titlul original al povestirii germane este: „Halt! Wer da?“ („Stai! Cine-i acolo?“), în volumul: Carmen Sylva, Märchen einer Königin, ed. cit., pp. 158–169. Povestirea a fost publicată şi în vremea Reginei Elisabeta (în volumul: Carmen Sylva, Poveştile unei Regine, [traducător necunoscut], Socec, Bucureşti, 1906, pp. 8–18) şi, cu unele omisiuni pe alocuri, de Leopold Stern (în volumul: Carmen Sylva, De ce ne trebuiesc regii? Umbra lui Ştefan cel Mare, traducere de Leopold Stern, Editura Lumen, Bucureşti, nr. 66, pp. 17–29).
[6] Carmen Sylva: Robia Peleşului (1897), p. 38. Carmen Sylva, Regina Elisabeta a României: Poveştile Peleşului, ediţie îngrijită şi postfață de Silvia Irina Zimmermann, ediţia a II-a adăugită, Bucureşti: Corint, 2018, p. 122.
[7] Carmen Sylva: Puiu. Extras din Analele Academiei Române, Seria II, Tom. V, secţ. II, Bucureşti: Socec, 1882, [traducător necunoscut]. Versiunea originală în limba germană a apărut în ediţia princeps germană a Poveştilor Peleşului (Carmen Sylva: Pelesch Märchen, 1883, pp. 215-223).

* * *

Lansări:

Bucureşti: târgul de carte „Gaudeamus”, 18 noiembrie 2018.

Sibiu: Librăria Humanitas Constantin Noica, 30 martie 2019.