A fost Regina Elisabeta a României republicană? – Scurt istoric al unei false aserțiuni

A fost Regina Elisabeta a României republicană? – Scurt istoric al unei false aserțiuni

Articol de Silvia Irina Zimmermann*

Imagine: Regina Elisabeta (Carmen Sylva), ca. 1914, carte poştală de epocă. Colecţia Silvia Irina Zimmermann

În biografiile despre Carmen Sylva, apărute în România în ultimii ani, găsim o presupusă afirmaţie a reginei Elisabeta, potrivit căreia aceasta s-ar fi autodeclarat republicană, și explicaţia biografilor că atitudinea liberală a reginei o lega prietenește și de împărăteasa Elisabeta a Austro-Ungariei. Aceeași afirmaţie atribuită reginei României și interpretarea ei ca o atitudine „de distanţă […] faţă de forma de stat monarhică“ se regăsesc și într-o foarte cunoscută biografie despre împărăteasa Elisabeta a Austro-Ungariei, publicată de istoricul austriac Brigitte Hamann. În realitate însă, nu avem de-a face cu o aserțiune autentică a reginei Elisabeta, ci cu un citat dintr-un roman.

Cercetând mai îndeaproape contextele în care a fost folosită această afirmaţie despre republicanism atribuită reginei Elisabeta – iniţial în romanul lui Mite Kremnitz Am Hofe von Ragusa (La Curtea din Ragusa) și apoi în biografiile ulterioare –, descoperim, pe lângă ușurinţa cu care a fost luată drept veritabilă presupusa afirmaţie, diferite interpretări ale biografilor în privinţa atitudinii „liberale și republicane“ a reginei. Astfel, este necesar să redăm un scurt istoric al acestei aserțiuni despre republicanism.

Autoarea declaraţiei de „simpatie“ cu social-democraţii, pusă în mod greșit pe seama reginei Elisabeta, este Mite Kremnitz, fostă colaboratoare literară a lui Carmen Sylva în anii 1881-1889 și cu care suverana rupe orice contact după ce Kremnitz publică în Germania, în 1902, romanul-pamflet prin care o ridiculizează: Am Hofe von Ragusa (La Curtea din Ragusa). În acest roman, pasajul despre republicanism care ne interesează aici face parte dintr-o conversaţie între principesa din roman și doamnele ei de onoare: „Principesa răspunse că și ea simpatiza cu social-democraţii, mai ales văzând trândăvia și depravarea nobilimii; iar acești oameni simpli nu vor decât ceea ce oferă natura: egalitate. […] «Forma de stat republicană este singura rezonabilă; nu înţeleg cum popoarele sunt atât de ipocrite ca să ne mai tolereze», adăugă Principesa.“

 

Pamfletul răstălmăcit

Biograful german Eugen Wolbe este primul care dă acest citat din roman ca fiind afirmaţia autentică a reginei Elisabeta. În biografia sa, Carmen Sylva. Der Lebensweg einer einsamen Königin (Viaţa unei regine singuratice, 1933), Wolbe schimbă ușor citatul din romanul lui Kremnitz, iar sub această formă îl regăsim și în biografiile apărute mai târziu: „trebuie să simpatizez cu social-democraţii, mai ales văzând trândăvia și depravarea nobilimii; acești oameni simpli nu vor decât ceea ce oferă natura: egalitate. Forma de stat republicană este singura rezonabilă; nu înţeleg cum popoarele sunt atât de ipocrite ca să ne mai tolereze.“

La rândul său, biografa austriacă Brigitte Hamann citează în cartea sa despre împărăteasa Austro-Ungariei, Elisabeth. Kaiserin wider Willen (Elisabeta. Împărăteasă fără voie, 1981), afirmaţia despre republicanism atribuită reginei Elisabeta a României din biografia lui Wolbe, trecând cu vederea explicaţia acestuia că este vorba de un citat din romanul lui Mite Kremnitz. Hamann folosește citatul pentru a-și sprijini argumentaţia în privinţa asemănării dintre cele două suverane, împărăteasa Austro-Ungariei și regina României, și mai ales în privinţa relaţiei lor de „distanţare“ faţă de forma de stat monarhică.

Biografa română de limbă germană Annemarie Podlipny-Hehn redă în cartea sa Carmen Sylva (2001) același fragment despre republicanism în formularea lui Wolbe din 1933, afirmând că este din „jurnalul reginei“. Ca sursă a citatului, aceasta menţionează biografia despre împărăteasa Austro-Ungariei (ediţia a II-a, 1982) scrisă de Brigitte Hamann (fără a mai intra în detalii asupra citatului din Wolbe la care trimite autoarea). Podlipny-Hehn interpretează afirmaţia atribuită lui Carmen Sylva, la fel ca și Hamann înaintea sa, drept o dovadă pentru „atitudinea liberală și republicană“ a reginei. Podlipny-Hehn adaugă însă că, spre deosebire de împărăteasa Elisabeta, regina României i-ar fi stat alături soţului ei, Carol I al României, sprijinindu-l, și că, „în ciuda visărilor ei, rămânea cu picioarele pe pământ“.

 

O regină și o „revoluție socială“?

Biograful român de limbă franceză Gabriel Badea-Păun citează în cartea sa Uimitoarea regină Elisabeta a României (2003) același fragment din biografia germană a lui Eugen Wolbe, fără a menţiona că este vorba de un citat din romanul lui Mite Kremnitz, și argumentează, de asemenea, ca și Hamann, că regina României ar fi fost „în sufletul ei […], asemeni lui Sissi, republicană“. Badea-Păun presupune că regina Elisabeta ar fi așteptat o revoluţie socială în România, iar afirmaţia ei despre republicanism ar putea fi înţeleasă și ca „o înţepătură bine plasată la adresa clasei politice românești, care n-o iubea“.

Trebuie spus că, în biografia sa despre Carmen Sylva, Eugen Wolbe – al cărui fragment ușor modificat îl preiau și îl citează toţi biografii menţionaţi mai sus – nu doar explică limpede că citează din romanul La Curtea din Ragusa scris de Mite Kremnitz, ci dă și sursa exactă a citatului: „paginile 63-64 ale romanului“. Dar, mergând mai departe, biograful german e de părere că în roman Kremnitz ar reda mai multe păreri autentice ale reginei „cuvânt cu cuvânt“ și că, „fără îndoială, Mite Kremnitz și-a notat afirmaţiile reginei în jurnalul ei“. Numai că, în privinţa acestora, nu oferă dovezi, astfel încât comparaţia romanului cu biografia despre regină publicată de Mite Kremnitz ar putea lămuri dacă afirmaţia este autentică ori dacă rămâne doar una literară. Dar, cercetând biografia scrisă de Mite Kremnitz în 1903, nu găsim nicăieri citată presupusa declaraţie a reginei despre simpatia cu social-democraţii, deși – dacă ar fi fost adevărată – ne-am fi așteptat s-o descoperim mai ales în biografia apărută la numai un an de la apariţia romanului. Astfel, neexistând nicio dovadă că ar fi autentică, afirmaţia despre republicanism citată de Wolbe rămâne o formulare ruptă din contextul unui roman.

Biografii au dreptate în ce privește spiritul liberal al reginei Elisabeta. În schimb, în legătură cu autenticitatea republicanismului declarat al reginei, adevărata autoare a acestuia, Mite Kremnitz, a reușit să-i inducă în eroare pe mulţi. În romanul său Mite Kremnitz redă portretul unei principese care seamănă mult cu persoana reală a reginei Elisabeta și în care exagerează niște trăsături negative și adaugă unele aspecte fanteziste, în scopul ridiculizării disimulate a reginei. Un cititor neiniţiat ar putea crede că romanul ar conţine informaţii interne despre Curtea Regală a României din timpul regelui Carol I, precum și afirmaţii autentice ale reginei Elisabeta, dat fiind faptul că Mite Kremnitz fusese mulţi ani în relaţii foarte apropiate cu cuplul regal și, în plus, fusese colaboratoarea literară a lui Carmen Sylva.

Regina Elisabeta s-a simţit atacată de romanul lui Mite Kremnitz, deplângând situaţia, delicată pentru ea, pe care a provocat-o textul în Germania, într-o scrisoare din 24 aprilie 1903 către Karl Xaver von Scharfenberg: „Nu știu dacă aţi aruncat o privire vreodată peste acel oribil roman al doamnei Kremnitz, Am Hofe von Ragusa – conţine atâtea lucruri asemănătoare, încât face restul probabil și credibil. Este mai rău decât tot ce s-a făcut vreodată împotriva mea, pentru că i se dă multă crezare.“

Relevanţa acelui pasaj din roman – pe care l-am citat și l-am comentat mai sus – primește o altă dimensiune, având în vedere că, deși lasă impresia unei parodii la adresa Casei Regale a României, Mite Kremnitz este considerată, în același timp, până în zilele noastre, o importantă biografă a primului cuplu regal al României: a publicat o biografie a regelui Carol I în patru volume (1894-1900), Aus dem Leben König Karls von Rumänien. Aufzeichnungen eines Augenzeugen (Din viaţa Regelui Carol al României. Însemnările unui martor ocular), ediţie princeps apărută fără a menţiona numele autoarei, fapt pentru care a publicat în 1903 o nouă ediţie într-un singur volum sub numele ei, precum și o bine-cunoscută biografie despre regina-poetă Elisabeta, Carmen Sylva (1903) – surse la care apelează toți cercetătorii pasionați de acest subiect.

 

Democrație și monarhie

Revenind la biograful Eugen Wolbe, primul care a folosit citatul despre republicanism din romanul lui Mite Kremnitz, ne întrebăm ce anume urmărea prin interpretarea sa. Astfel, citatul respectiv, pe care l-am tot evocat, îi servea biografului german pentru a dovedi gândirea „democratică“ a reginei Elisabeta. Dar, citând ultimul pasaj din eseul reginei De ce ne trebuiesc regii? – „avem nevoie de regi, căci ne întoarcem mereu la dânșii și chiar președinţii de republică se transformă cu încetul în regi, tocmai fiindcă resimţim necesitatea unui conducător responsabil“–, Wolbe arată că regina susţine totodată și ideea monarhică, ajungând la concluzia că acest contrast dintre gândirea liberală și poziţia socială reprezintă o trăsătură firească a reginei: „această regină poetă gândește democratic și aristocratic în același timp.“

În acest context, trebuie să menţionăm și cartea autoarei austriece Lisa Fischer, Schattenwürfe in die Zukunft: Kaiserin Elisabeth und die Frauen ihrer Zeit, (Proiecții către viitor. Împărăteasa Elisabeta și femeile timpului ei), în care, de asemenea, este citată afirmaţia despre republicanism a reginei Elisabeta a României, însă, de data aceasta, cu sursa corectă (adică romanul lui Mite Kremnitz). Dualismul atitudinii suveranei este explicat în felul următor: „la fel ca și Nietzsche, pe care aceasta [Carmen Sylva] îl citise, era convinsă atât de preţioasa conducere a omenirii de către un suveran spre o dezvoltare mai înaltă, cât și de forma de stat republicană […].“

Prin urmare, ceea ce se poate observa deseori în scrierile reginei Elisabeta este tocmai acest contrast între statutul său social și gândirea sa liberală, mai ales atunci când facem o comparaţie între textele dedicate unui public larg și cele cu caracter privat, cum ar fi scrisorile, în mare parte rămase nepublicate și pe care regina nu le scria cu intenţia de a le publica. În scrierile reginei, atât în cele apărute în volume, cât și în cele personale, găsim deseori afirmaţii de empatie față de straturile sociale precare și, pe alocuri, concepţii foarte liberale care dau impresia că ar simpatiza cu sistemul republican. Totuși, în cărţile sale, există numeroase exemple care dovedesc că ea rămâne fidelă concepţiei despre tradiţie și ordine ierarhică în societate, că este mereu conștientă de statutul său social, de apartenenţa sa la familia nobiliară din care provine, precum și de datoria ei de regină. Iată, de pildă, un fragment în acest sens din volumul de scrisori ale reginei publicat de Henry Howard Harper:

„Eu îmi voi face datoria de regină până în cea din urmă clipă! […] Văd că regele îmbătrânește, văd ameninţarea primejdiilor, eu văd totul – dar nu cred că avem voie să lăsăm vâslele din mână înainte ca acest lucru să ne fie poruncit de puteri mai înţelepte și mai presus decât noi. Omul nu moare decât o singură dată și nu înainte de a-i veni vremea! Credinţa mea este de nezdruncinat, căci a rezistat o viaţă întreagă, plină de greutăţi. (București, 1904)“

 

~ . ~ . ~

 

* Articol apărut în: Magazin istoric, mai 2015, pp. 20-23.

Articolul este o versiune a capitolului „Despre suveran în vremuri republicane“ din cartea:

Silvia Irina Zimmermann: Regele Carol I în opera Reginei Elisabeta. La 100 de ani de la moartea Regelui Carol I al României (1839-1914). Imagini din Arhiva Princiară de Wied şi din colecţia autoarei. Cuvânt înainte de ASR Principele Radu al României. Prefaţă de prof. dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2014, 206 p., ca. 100 imagini, ISBN 978-606-588-771-8, pp. 128-146, unde este redat şi întregul text al eseului reginei: De ce ne trebuiesc regii?”, pp. 139-144.

Într-o versiune comentată cu note şi informaţii bibliografice articolul (Silvia Irina Zimmermann: Despre regi in vemuri republicane. Portretul regelui în opera reginei Elisabeta a României”) a apărut şi în volumul: Claudiu-Lucian Topor, Alexandru Istrate, Daniel Cain (editori): Diplomaţi, societate şi mondenităţi. Sfârşit de Belle Époque în lumea românească, Iaşi: Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, 2015, pp. 125-138.